Eticheta spa aplicabilă oaspeților cu acces spa inclus în prețul sejurului

 

 

Oaspeții sunt rugați să sosească la spa echipați în halatul și papucii de unică folosință disponibili în camera hotelului. Prosoapele sunt puse la dispoziție în băile din saune sau camerele de tratament. În cazul în care vă lipsesc produsele menționate, vă rugăm să apelați personalul recepției hotelului pentru a vi le furniza imediat în cameră (interior 131). Prosoape sau halate suplimentare se pot pune la dispoziție contracost.

Mediul Spa este special conceput pentru a oferi calm și relaxare. Vă rugăm să respectați dreptul celorlalți oaspeți la intimitate și liniște, neutilizând telefoane mobile în interiorul spa-ului. Fumatul nu este permis în incinta spa-ului (cu excepția terasei).

Programări: Pentru programarea ședințelor sau pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați Recepția Spa (interior 135), +40 359 403 335, spa@ramadaoradea.ro. Sunt recomandate rezervările în avans. Pentru orice tratament rezervat înainte de ziua de cazare în hotel, beneficiați de 10% discount. În cazul în care rezervarea este anulată în timpul sejurului în hotel, discountul oferit nu mai este valabil. Discountul nu se aplică produselor deja supuse unor promoții, se aplică la prețurile de listă din meniul de tratamente spa. Pentru garantarea rezervării sunt necesare datele dumneavoastră de contact (nume, e-mail, telefon). Înainte de a beneficia de orice facilitate Spa sau tratament, sunteți rugați să vă opriți la Recepția Spa pentru a (re)confirma programarea. Este dreptul dumneavoastră să indicați dacă doriți un terapeut femeie sau bărbat.

Check-in: Apreciem dacă vă prezentați la spa cu minim 15 minute înaintea programării. Sosirile târzii nu vor beneficia de o prelungire a duratei procedurilor programate și li se va aplica contravaloarea tratamentului.

Politica de anulare: Din respect pentru ceilalți oaspeți, anulările sau reprogramările se fac cu minim 4 ore înaintea orei stabilite. Anulările efectuate cu mai puțin de 2 ore înaintea orei programate initial, vor atrage plata unei penalizări de 100% din valoarea tratamentului. Programările pot fi modificate doar în funcție de disponibilitate. Vă recomandăm să urmăriți tratamentul conform programului stabilit deoarece se poate întâmpla să se suprapună cu programul celorlalți oaspeți, situație în care nu vom putea răspunde pozitiv solicitării dumneavoastră.

Formular pre-tratament: Vă rugăm să informați terapeuții aflați la dispoziția dumneavoastră în legatură cu orice problemă de sănătate, alergie, accident suferit, care ar putea influența tratamentul sau utilizarea facilităților oferite. La prima rezervare veți fi rugat să completați pe propria răspundere un chestionar privind starea dumneavoastra de sănatate pentru a ne permite să vă oferim un serviciu în depline condiții de siguranță.

Ținuta: Vă rugăm să renunțați la bijuterii și îmbrăcăminte, păstrând doar lenjeria de corp. În cazul anumitor tratamente, terapeutul vă va oferi lenjerie de unică folosință. Dacă tratamentul dumneavoastră implică și terapie cu apă, este necesar să purtați un costum de baie. În cazul unui tratament facial, pentru rezultate optime, se recomandă ca domnii să fie proaspăt bărbieriți.

Acces general facilități spa: Accesul se realizează pe baza cardului RFI pe care îl folosiți și pentru accesul în camera de cazare. În cazul în care apar probleme legate de acces vă rugăm să folosiți telefonul locat pe receptia spa-ului pentru a apela personalul din recepția hotelului pentru a vă acorda asistență.

Camere tratament: Vă rugăm să informați terapeuții dacă vă simțiți confortabil, dacă vă este prea cald sau prea frig, dacă masajul este prea ușor sau prea ferm. Scopul nostru este ca dumneavoastră să beneficiați de o experiență unică și confortabilă.

SauneEste recomandat să anuntați în prealabil recepția spa-ului sau a hotelului despre ora la care doriți să utilizați sauna pentru a ne asigura că temperatura este adecvată. Pentru a asigura condițiile optime de igiena și confortul oaspeților, un prosop în jurul taliei este necesar în zonele unisex, vă rugăm să nu vă așezați direct pe băncuțele de lemn din saună, utilizați materialele puse la dispoziție lăngă saune. Dușul între programele de saună este obligatoriu. Recomandare importantă pentru sănătatea dumneavoastră: nu folosiți saunele în cazul în care ați consumat în prealabil băuturi alcoolice.  

TerasaTerasa este amenajată în perioadele cu temperaturi ridicate cu bar, dușuri, sezlonguri și pufuri. Vă rugăm să solicitați personalului din recepția spa sau a hotelului prosoape pentru terasa. 

Jacuzzi-uri exterioare: Jacuzzi-urile sunt locate pe terasa hotelului, etajul 7. Temperatura în Jacuzzi-uri este reglată în funcție de temperatura exterioară. Este recomandat să anunțați în prealabil recepția spa-ului sau a hotelului despre ora la care doriți să utilizați jacuzzi-urile pentru a ne asigura că temperatura este adecvată și pentru a vă furniza prosoape. 

Sala fitnessEchipamentele se folosesc pe propria răspundere. Sala nu dispune de personal de supraveghere, vă rugăm folosiți echipamentele conform instrucțiunilor afișate, iar după utilizare vă rugăm așezați echipamentele la locul lor și ștergeți mânerele aparatelor cu servețele dezinfectante (pe dulapul cu prosoape), pregătindu-le pentru persoana următoare. În sală utilizați echipament sportiv adecvat. Este INTERZISĂ folosirea pantofilor de stradă. Depozitați sticlele/paharele folosite în containerul de lângă dozatorul de apă iar prosoapele folosite în sertarul de sub dulapul pe care sunt așezate. Vă rugăm să mențineți nivelul sonor al muzicii la un nivel adecvat, astfel încât să nu deranjeze ceilalți oaspeți. 

SalinaVă rugăm să mențineți nivelul sonor al muzicii la un nivel adecvat, astfel încât să nu deranjeze ceilalți oaspeți. Vă rugăm să vă echipați cu halatul și papucii de unică folosință puse la dispoziție, în cazul în care vă relaxați pe paturile din salina. 

Accesul copiilorSub vărsta de 12 ani (inclusiv), accesul copiilor la spa este interzis. Accesul copiilor cu vârste între 12 și 18 ani este permis doar pe bază de însoțitor. Copiii au acces la jacuzzi și salină, accesul la saună și sala de fitness nefiind recomandat din motive medicale. Pentru tratamente adecvate vârstei, vă rugăm contactați Recepția Spa pentru îndrumări.

Sarcina: Nu performăm tratamente în primul trimestru de sarcină. Pentru viitoarele mămici punem la dispoziție tratamente speciale pentru care vă stăm la dispoziție pentru consiliere.

Sugestii: Recomandările dumneavoastră sunt binevenite. Pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor oferite, vă rugăm să completați formularul de satisfacție disponibil în recepție.

Obiecte pierdute: Vă rugăm să vă depozitați obiectele de valoare în seiful pus la dispoziție în camera de hotel. Personalul hotelului nu este responsabil pentru pierderea bunurilor personale sau de valoare în camere ori în spațiile publice. Obiectele pierdute se păstrează în scopul returnării o perioadă de 6 luni, după care sunt donate. În cazul în care nu deținem contactele dumneavoastră (e-mail, telefon) pentru a vă informa despre obiectele pierdute, acestea sunt depozitate și donate conform procedurilor interne ale hotelului.

Modalități plată: Carduri bancare (Visa, Mastercard, Maestro, *American Express – *doar la recepția hotelului), numerar, carduri cadou, notă pe cameră - vă rugăm să informați personalul spa asupra modalității de plată dorite.

Carduri cadou: Un dar minunat pentru orice aniversare sau ocazie specială. Acestea nu sunt rambursabile sau decontate în numerar. Vă rugăm să solicitați detalii referitoare la termene și condiții la Recepția Spa.

Comenzi mâncare și băuturăComenzile și servirea mâncărurilor și băuturilor în cadrul spa-ului se realizează doar după ce personalul spa-ului este prezent, respectiv: luni – vineri, între orele 14 - 22 și sâmbătă – duminica, 10 – 22 (21.30 ultima comandă de mâncare). Servirea produselor poate depăși timpii normali de așteptare, deoarece produsele sunt pregătite și trimise din restaurantul The HUB, locat la parterul hotelului. Pentru un meniu mai complex vă invităm să vizitați restaurantul The HUB. În incinta spa-ului, inclusiv pe terasă se pot consuma alimente și băuturi comandate din hotel, este interzisă consumarea produselor procurate din afara hotelului.